Înțărcarea – cum am rămas fără lapte

După cum bine știți suntem la sfârșitul acestei perioade din viața noastră și anume: “Alăptarea” . ( Am mai scris pe blog, AICI )
1 an și 8 luni de țiți.😊
Înțărcarea am început-o la sfârșitul lunii iulie, când ne-am întors din concediu. La vremea aia îmi spuneam că aștept să îi iasă toți caninii puiului după care facem pasul major. Iată că ultimul canin a spart acum 2 săptămâni iar noi pentru că ne ținem de cuvânt am început înțărcarea așa: deși suptul pe timp de zi l-am rărit de când Erick împlinise 1 an (asta pentru că mânca destul de bine) în ultimul timp am plănuit să îi dau sân doar la ora somnului. Așadar de 2 ori pe zi: la prânz, seara și noaptea. Dacă se mai întâmpla să ceară, îi spuneam de fiecare dată: ” ți-e sete? Hai sa bem apă”. Funcționa de fiecare dată! Surpriza mea a fost că nici nopțile nu se mai trezea atât de des pentru sân așadar am tras concluzia că este pregătit pentru înțărcare. Am continuat cu urmatorul pas și anume să îi scot suptul pe timp de zi iar apoi noaptea.
Cum am rămas fără lapte?
Fiind setată pe o înțărcare blândă, așadar în timp, săptămâna trecuta mă tot gândeam cum să fac. Și mi-am propus să fac așa: ” îi dau azi (doar la somn), apoi peste 2 zile, după ce a supt mai fac o pauză de 3 zile, apoi 4 și vedem ce iese”
Mă uitam adineaori pe tabelul de sfârșit de alăptare (da, mi-am notat când alăptam să văd evoluția) și constat că iată, într-o săptămână am rămas fără lapte. Asta în condițiile în care miercurea trecută sânii îmi erau plini de lapte.
Am scăpat fără dureri, mastită, febră sau altele care se pot întâmpla prin masaje și câte o picătură de ulei esențial de mentă (yep, Doterra again) luat intern. Atât!
În această dimineață, oarecum prin somn, Erick mă tragea continuu de tricou. Nu am renunțat nici acum la ideea de înțărcare cu blândețe așadar i-am dat sân. Surpriza mea a fost că nu a mai curs nimic. Asta deși a stat atașat minute în șir. Și ar mai fi stat, de drag, pentru că nu mai sugea nici el văzând că nu mai iese nimic.
Acestea fiind spuse, le mai recomand mămicilor care vor să faca pasul asta să fie sigure pe ele și împăcate cu ideea că bebe se “desparte” de țiți. E o etapă absolut normală pe care trebuie să o tratăm ca atare. Atât timp cât noi suntem stăpâne pe situație, nu avem cum să dăm greș. Dacă există frustrări din partea mamei și copilul simte, astfel se lasă cu lacrimi de ambele părți.
Noi am înlocuit alăptarea cu momente în plus în care ne iubim, ne îmbrățișăm, pupăm, ori ne jucăm împreună. E minunat!!!
Zile minunate vă dorim și vouă !